vineri, 29 ianuarie 2010

Unu pe lună

1
Am fost aseară la şedinţa Consiliului local. Sunt atât de multe lucruri de povestit. Mi-ar trebui vreo săptămână. Însă încep prin a vă relata, pe scurt, cum au dezbătut consilierii municipali încetarea mandatului de drept al fostului penelist Nedelcu Stan.

Spun "fost" pentru că luni acesta a fost exclus de Biroul Permanent Municipal al PNL, decizie vizată şi de BPJ în şedinţa de miercuri a liberalilor. Liderul de grup al PNL, Florea Olaru, a iniţiat pentru şedinţa de aseară două proiecte de hotărâre. Unul pentru a-l da afară pe Nedelcu din Consiliul local (fapt stipulat de Statutul aleşilor locali) şi altul de a-l înlocui pe acesta cu Niculai Paraschiv.

De ce a fost dat afară Nedelcu Stan din PNL? Simplu. Pentru că este un apropiat al primarului. Drept urmare, Dragu a făcut un scandal în stilul său caracteristic. "Aţi dat afară cel mai de valoarea consilier local" a ţipat Dragu, alături de multe alte lucruri. I-a făcut pe liberali o "haită", slugi ale lui Filipescu etc. A ameninţat chiar cu un referendum pentru dizolvarea Consiliului local. Lucrurile s-au răcorit oarecum când Meseşeanu, preşedinte de şedinţă, a suspendat lucrările pentru 5 minute.

Liberalii s-au retras imediat, în frunte cu Olaru, pentru discuţii, iar în timp ce părăseau sala, îl aud pe Dragu: "L-aţi dat afară pe Nedelcu. Pe mine de ce nu mă daţi? Că eu mă rog de voi!". Răspunsul lui Olaru: "Unu pe lună, domn primar!". Eeeee, răspunsul lui Olaru conţine un substrat extrem de important pentru ceilalţi consilieri locali ai PNL. Vorbeam într-o pauză aseară cu unul dintre aceştia care-mi spunea: "Simt că mă sufoc. Nu vezi că nu mai putem vorbi". Astfel că mesajul PNL de aseară a fost unul extrem de important. Abia aştept să văd ce are de zis liberalul Filipescu.

PS: Ce m-a distrat în pauza în care s-au calmat lucrurile a fost că Valentin Deculescu, unul dintre consilierii pesedişti, văzând reacţiile lui Dragu le-a ţipat liberilor: "Ăsta e primarul pe care ni l-aţi dat!". M-a lăsat pe mine memoria, sau nu cumva în turul doi de la localele din 2008 pesediştii i-au făcut campanie lui Dragu? :))

Un comentariu:

  1. Valentin Deculescu este poate cel mai ridicol personaj politic local :-))))

    RăspundețiȘtergere